E-Bike-ul, de la revoltă la uimire

0
209
views

Sunt iubitor de biciclete de când mă știu, iubesc MTB-ul XC, cu urcări grele și lungi, ture de o zi întreagă în care transpirația uscată face tricoul să devină semi-rigid la finalul turei, iar caloriile ard în ritm amețitor. Ba mai mult, am descoperit de câțiva ani cursiera, șoselele din munți, atât de la noi cât și din Alpi, bucuria efortului necesar pentru a urca 1500 m fără oprire, ridicat din șa pe bucățile ce trec deseori de 10%…

Și dintr-o dată am aflat că bicicletele au primit un motor electric, care face totul mai ușor. Nu doar atât, dar sistemul a câștigat o popularitate uimitoare. În ultimul concediu în Austria am descoperit că bicicleta mecanică este deja în pragul dispariției, o apariție rară într-o mare de motoare electrice. Doar prețul momentan destul de prohibitiv face ca fenomenul să nu fie încă prezent în România, unde puterea de cumpărare face ca o sumă de peste 1-2000 euro să fie cam mare.

Sentimentul general simțit a fost de revoltă generală. Bicicleta și pedalatul, două lucruri atât de pure și minunate, să fie poluate de acest sistem care face ca orice neavenit să aibă acces la frumsețile pentru care noi muncim, fără să depună efort.

Dar sentimentul acesta primar dispare de cele mai multe ori odată ce încaleci pentru prima dată o astfel de minune tehnologică. Factorul de distracție este efectiv incredibil, pedalezi iar forța ta este amplificată în drumul ei către roată și te propulsează pe deal în sus cu o viteză surprinzătoare. Mai suprinzător este faptul că… nu e chiar așa ușor cum credeai! Nu, nu este relaxarea pe care bănuiai că o vei avea, efortul există chiar dacă nu e același este apropiat de pedalatul pe bicicleta ta clasică, diferența fiind viteza mult mai mare de deplasare. Evident, la 25 km/h majoritatea modelelor opresc asistența electrică dar vă asigur că susținerea acestei viteze pe o urcare nu e chiar la îndemâna oricui, de fapt eu nu am putut să o fac pe o urcare simplă cum e șoseaua spre Cheile Grădiștei!

Cool, prima mea concluzie a fost clară, cu același efort crește viteza de deplasare. Ai putea spune că astfel vei putea să faci ture mai lungi în același timp, dar din păcate autonomia bateriei este destul de redusă momentan, așa că 40-50 km este limita, cu excepția din nou a Alpilor unde am văzut deja că majoritatea cabanelor montane oferă infrastructura necesară pentru a reîncărca bateria cât timp savurezi un Apfelstrudel mit Sahne… Dar am ajuns cel mult la o acceptare, nimic mai mult.

Însă a venit ziua când am văzut utilizarea cea mai inteligentă a asistenței electrice: pe o bicicletă de trail, full-suspension, cu anvelope mari și cramponate, genul de agregat pe care tot ce îți dorești este să te urci și să îi dai la vale cu viteză maximă, în luptă cu virajele și bolovanii. Dar un astfel de monstru e greu și ineficient la pedalat și cu excepția munților unde există acces mecanic pe cablu sau șosea, bucuria de a ataca un trail pe o bicicletă cu adevărat capabilă înseamnă eforturi incredibile și uneori ridicol de grele de a o aduce sus în vârf, de multe ori dusă în spate ore întregi. Soluția a fost până acum compromisul, adică atacarea coborârilor cu bicicletele de XC, capabile să ajungă acolo, cu suspensii de maxim 120 mm și anvelope subțiri pe roți ușoare. Spre Șaua Strunga din Bucegi, căci acolo am văzut la muncă prima dată un astfel de mic monstru, asistența electrică permite bicicletei îngreunate, aproape de 20 kg, să se cațere cu abilitatea uneia de XC iar pe bucățile cu aderență precară, datorită anvelopelor cramponate, chiar să reușească acolo unde cele suple și ușoare dau greș. Autonomia este suficientă pentru a ajunge, cu puțină economie, în aproape orice capăt de trail, dar să nu vă închipuiți că e lucru ușor! Efortul e comparabil cu cel depus de colegii cu hardtail-uri de 10 kg. După aceea însă coborârea este o bucurie pură… Iar partea frumoasă vine jos, unde cu o baterie suplimentară sau o pauză de masă cu încărcătorul montat, seara mai merge dată încă o tură…. Nu e viața minunată?

Iar odată mintea și sufletul deschise spre această modernă facilitate, putem realiza și faptul că, la o scară mai redusă de dificultate, oameni care altfel nu ar avea capacitatea fizică să facă mișcare au acum ocazia să ajungă într-un mod ecologic și sportiv pe munte, să se bucure de peisajele care ne aparțin tuturor, nu doar celor capabili de a susține un VAM de peste 1000.

Indiferent că vrem sau nu, eBike-ul a intrat în viața noastră și reprezintă viitorul. Ce se va întâmpla cu bicicleta clasică e greu de prezis, cu siguranță nu e pe cale de dispariție dar popularitatea sa este în scădere serioasă. Ciclismul va rămâne cu siguranță un sport bazat exclusiv pe forța musculară multă vreme de-acum încolo, chiar dacă au apărut deja competiții de eBike, dar pe partea de agrement și gravity viitorul cu siguranță ne rezervă surprize de proporții!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here