Lapierre Overvolt, un e-bike cu cadru din carbon, câștigă Design & Innovation Award

0
126
views

Lapierre Overvolt nu se numără doar printre cele mai scumpe e-bike-uri din lume (preț între 5.299 și 6.499 de euro), ci ocupă un loc special într-un grup exclusivist. Nu este vorba doar de faptul că vorbim despre un full-suspension, însă acesta este echipat și cu un cadru din carbon, rezultând astfel un e-bike care nu face niciun compromis. Evident, în pofida acestor specificații, nu trebuie să te aștepți la o greutate foarte scăzută, căci la urma urmei vorbim despre o bicicletă echipată cu un motor. Acesta provine de la Bosch, din gama Performance CX, cu un acumulator de 500 Wh, display Intuvia, care te poate susține până la o viteză de 25 km/h. Cu toate acestea, noul model reușește să scape de 600 de grame de pe cadru față de versiunea anterioară.

Cadrul suportă o cursă de 140mm, pe când furca, un RockShox Pike RC27+ Boost (cu ax de 15x100m), oferă o cursă de 150mm. În ceea ce privește transmisia, cei de la Lapierre au optat pentru noul Sram EX1, un sistem conceput special pentru biciclete electrice, acesta fiind dotata cu o foaie și 8 pinioane. Frânele provin de asemenea dintr-o gamă concepută special pentru biciclete electrice, fiind vorba despre Sram Guide RE, cu discuri serioase, de 200mm.

Juriul Design & Innovation Award aduce laolaltă peste 40 de experți în industrie, fie că este vorba despre jurnaliști sau ingineri, așadar cei de la Lapierre se declară mai mult decât mulțumiți pentru primirea prestigioasei distincții.

Mai jos, poți vedea noul Lapierre Overvolt în acțiune:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here