Cursele de MTB-uri electrice și de cursiere electrice vor deveni oficiale

0
462
views

Uniunea Ciclistă Europeană, membru UCI, a decis că piața de biciclete electrice trebuie să primească un imbold serios și cea mai bună varianta de a face asta este să organizeze competiții oficiale în toată Europa, asemenea competițiilor organizate sub egida UCI. Cum s-ar spune, bicicletele electrice intră pe deplin în legalitate.

Desigur, concursuri de e-bike-uri au tot fost organizate până în prezent, în special în State, însă sub un calendar oficial – niciodată. Președintele UEC, Rocco Cattaneo, a anunțat după întâlnirea UEC de săptămâna trecută că circuitul de concurs pentru e-bike-uri, fie ele MTB-uri sau cursiere, vor purta denumirea de UEC Formula E-bike. În fond, nici n-ar trebui să ne mire dat fiind faptul că în prezent avem competiții de Formula 1 electrice.

În curând se va purcede la încropirea regulamentului oficial pentru aceste competiții, iar după cum a declarat Cattaneo, este o mare încurajare susținerea venită din partea UCI în acest sens. E-bike-urile sunt un mod de a atrage un public și mai mare către ciclism, iar acesta este un moment în care nu putem să stăm deoparte și să privim dezvoltarea de pe margine, a conchis acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here