Durata de viață a unui acumulator în condiții de iarnă (frig)

2
372
views

Așa cum am arătat deja într-un articol precedent, iarna nu este motiv ca bicicleta electrică să stea pe bară. Cu un set de anvelope de iarnă, sezonul rece se poate transforma într-o distracție fără precedent, de multe ori chiar mai palpitantă decât turele pe care le faci vara.

N-o fi iarna ca vara, dar cel puțin te poți distra la fel de bine cu o bicicletă electrică. Nu mai credeți toți politicienii…

Pentru a verifica cât de departe poți ajunge cu un acumulator, luând în calcul și diferența de nivel, am ieșit din nou la o temperatură de minus 5 grade, cu vânt, asta însemnând ceva mai rece decât la primele ieșiri. În plus de asta, traseul nu a fost unul tocmai simplu căci sub stratul de zăpadă se ascundea un strat de gheață care a făcut ca lucrurile să fie mai dificile, atât pentru controlul bicicletei cât și pentru durata de viață a acumulatorului. Faptul că roata de spate a derapat mai des, iar bicicleta s-a chinuit mai mult să urce, și-a pus amprenta asupra duratei de viață a acumulatorului. Te invit să vizionezi filmul de mai jos, apoi continuăm cu concluziile.

Așadar, aflăm că ne putem baza iarna pe o autonomie de 3 km cu 150m diferență de nivel, iar asta se aplică direct acumulatorului vostru. Un acumulator de 500Wh va oferi așadar o tură de 15 km cu 750m diferență de nivel, doar pentru urcare, asta însemnând că mai poți coborî încă 15 km pe liber, în speranța că nu mai ai și alte urcări la întoarcere. În traducere liberă, pentru o temperatură de minus grade, cu o greutate a rider-ului și a rucsacului de 70 kg (total) și cu o bicicletă full-suspension (150mm) de 26 de kg, rezultă 3 km/150m diferență de nivel/100Wh consumați. Plecând de la aceste cifre, care sunt în extrema superioară, este foarte posibil ca împreună cu o bicicletă electrică mai ușoară, să obții valori mai bune. Spre exemplu, un hardtail care cântărește 20 de kg, cu siguranță va face mai multă economie decât bicicleta folosită de mine. Pot afirma că împreună cu un hardtail, ai toate șansele să obții un minim 10% în plus la distanță și la diferența de nivel, cu anvelope cu ținte, specifice de iarnă. Cu anvelope fără ținte, roata de spate va derapa mai mult, vei pedala mai mult în gol, așadar vei avea o autonomie mai mică. Chiar și așa, fără anvelope specifice, toată tura se poate transforma într-un chin. Datele de mai sus au fost obținute folosind modul maxim de asistență, Turbo în cazul de față pentru motorul Bosch.

2 COMENTARII

Leave a Reply to Dan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here