Connect with us

Experiența electrică de la Transilvania Bike Trails Race 2016

Reportaje

Experiența electrică de la Transilvania Bike Trails Race 2016

Ei bine da, am făcut-o și pe asta. Am participat la un maraton mtb cu o bicicletă electrică. Motivele au fost multiple. În primul rând am vrut să aflăm dacă o astfel de bicicletă influențează în vreun fel clasamentul. Informațiile inițiale spuneau că da, evident că va fi mai bine. Însă dacă priveai imaginea de ansamblu nu era atât de sigur că, în primul rând, va ține bateria întreg concursul.

Bicicleta de test a fost de data asta Ghost Teru 4, un mtb hardtail cu roți de 27,5 inch oferit de SportGuru. Concursul la care am participat a fost Transilvania Bike Trails Race. Nu a existat categorie specială pentru ebike însă organizatorii, Fundația ADEPT Transilvania și Clubul Sportiv NoMad Multisport, ne-au permis să facem acest experiment în afara clasamentului oficial.

Ghost Teru 4 este un mtb destul de „basic”, echipat decent cu Shimano Deore pentru categoria sa. Dar de data asta nu ne-a interesat prea mult transmisia sau frânele, deși și acestea contează mult la un ebike, spre exemplu bicicleta de față dispune de discuri de frână de 180 mm față și spate, pentru a face față greutății de 20 kg a bicicletei. Ci ne-a interesat mai degrabă motorul, acumulatorul și modurile de asistență oferite de computer.

Teru este echipată cu un motor Bosch de 250 wați și un acumulator de 400 Wh. Asta înseamnă că vorbim de echiparea standard, cea „extra” însemnând motorul de 350 w. Diferența dintre cele două motoare este că cel de 250 w oferă asistență până la viteza maximă de 25 kmh, iar cel de 350w te „împinge de la spate” până la 45 kmh însă acesta din urmă nu e prea legal în toate țările europene, așa că este mult mai puțin vândut.

La rece, în camera de la pensiune, computerul de bord afișa o autonomie foarte variată în funcție de cele 4 moduri de asistare – Eco, Tour, Sport și Turbo. Varia de la peste 100 km la doar câțiva zeci, sub 50 km, dacă doreai ca asistența să rămână tot timpul pe Turbo, iar traseul lung de anul acesta de la TBT Race avea aproape 80 km. Teoretic ar fi trebuit să fiu doar Turbo, dacă tot eram electric și voiam să văd cât de mult ajută un ebike. Însă o astfel de asistență nu mi-ar fi ajuns tot traseul. Să pedalez normal restul cursei cu o bicicletă de 20 kg? Nu suna prea bine.

Așadar a fost un concurs cu emoții. Habar n-aveam la ce să mă aștept și mă bântuiau o mulțime de întrebări: mă ține bateria tot concursul? Ce mod de asistență să aleg pentru a merge cât mai repede, dar să nu rămân fără „benzină” la jumătatea concursului? Cât de obosit voi fi la final? Voi consuma mai puține de calorii? Mă ține măcar până după Viscri să pot urca „dealul mare”? Sunt eu asistat electric însă concurez pe un hardtail de 20 kg, total diferit de bicicleta mea de concurs, un full suspension de 11 kg. Așadar cum mă voi simți pe o bicicletă cu geometrie de touring în loc de “racing”?

Recent la Freerider am mai făcut un test electric. Însă aici am ales să folosim asistența la maximum, Turbo cât mai mult posibil, dar pe un traseu scurt, unde bateria ținea suficient. Cu ocazia asta am aflat că o electrică „normală” alături de un ciclist normal, e mai puternică decât un ciclist antrenat ce folosește o bicicletă fără motor, dar apropiată de top ca echipare și greutate.

Dar, ca să n-o mai lungim atâta, vă pot spune că la concurs a fost fabulos! A trebuit să-mi țin în frâu lăcomia de asistență prea mare, dar aia care a fost, a fost de neprețuit. Cei aproape 80 km ai traseului i-am terminat cu cel puțin o oră mai repede decât dacă aș fi pedalat pe bicicleta mea „de race”. Ba mai mult, am terminat concursul cu o liniuță din 5 la baterie și nu pe roșu!

Strategia gândită înainte de start s-a dovedit a fi câștigătoare și anume să rămân în modul Eco atunci când aveam nevoie de asistență. Mai mult, pe plat, la vale și pe urcările ușoare să decuplez total asistența, toate astea pentru a mă sigura că am suficient „jus” pentru toți cei 78 km.

Am pornit în concurs foarte precaut. Nu am exagerat cu accelerările. Oricum nu voiam să-i încurc pe ceilalți concurenți, sau să-i deprim. Pedalam în ritmul meu normal însă pentru că eram asistat electric, mergeam oricum mai repede. Ocazional mai băgam un boost și mai depășeam 5-6 cicliști.

A fost fabulos mai ales pentru că puteam efectiv să mă odihnesc pe urcări, ceva de neconceput în condiții normale de concurs. Apelam la asistență, iar când pulsul scădea suficient decuplam și continuam cu forțe proprii, tot pentru a face economie de curent. Și mai interesant era faptul că puteam să mă alimentez cu geluri pe urcări, fără să gâfâi. Când toată lumea trăgea din greu și se mergea în sir indian pe potecuțele din rețeaua de piste Transilvania Bike Trails Network, eu puteam să bag relaxat gelul pentru a putea trage mai tare la următoarea urcare.

Periodic, când terenul permitea o depășire, comutam repede pe Sport sau Turbo și tâșneam în față depășind iar 3-4 cicliști. Însă în general evitam astfel de manevre în zonele înguste tocmai pentru a nu încurca, mai ales că atunci când ajungeam pe forestiere era spațiu suficient pentru depășiri.

Partea stranie, dacă îi pot spune așa, este că o astfel de bicicletă te propulsează în rândurile cicliștilor cu mult peste nivelul tău. Ajungi aproape să pedalezi alături de elite, iar treaba devine serioasă. În primul rând nu vrei să-i încurci. Apoi, dacă vrei să rămâi acolo, trebuie să bagi asistență, mai mult decât Eco. Trebuie să stai cel putin pe Tour și chiar des pe Sport. Dar la nivelul asta de asistență nu te mai ține bateria tot concursul. Așadar trebuie găsit echilibrul, să faci compromisuri. Să renunți la dorința de a ieși cât mai în față pentru a avea curent până la finiș.

De-a lungul concursului am obținut acest echilibru. Am observat că o liniuță la baterie mă ținea cam 30 km, pedalând Eco și fără asistență pe plat sau la vale, intensitatea efortului fiind același pentru mine. Iar cum pe display aveam 5 liniuțe, însemna teoretic că aveam curent pentru 150 km.

Însă spre finalul concursului mi-am spus că nu are rost să ajung la finiș cu prea multă baterie, așa că am început să măresc nivelul de asistare. Așadar viteza a crescut, iar clasamentul s-a îmbunătățit. În același timp trebuia totuși să nu ma las pradă lăcomiei și să fiu atent la autonomie. Din păcate computerul nu o calcula corect, autonomia nu creștea când asistența era oprită, așa că mai mult mă încurca.

Unul din țelurile cursei a fost să urc „cu stil” marea cățărare de după Viscri. Dealul mare unde cam toată lumea clachează. Am vrut neapărat să am curent măcar până acolo. Și am avut! În acel moment al cursei aveam încă 3 din 5 liniuțe la baterie. Așa că mi-am permis o „aroganță” și am urcat în modul Turbo. Am zburat pe lângă ceilalți concurenți față de care îmi cer scuze și sper că nu i-am deprimat prea tare. Oricum peisajul era frumos și poate a compensat puțin.

Însă asistența electrică s-a dovedit „de neprețuit” și în alte momente ale cursei. Au fost pe traseu câteva zone mici cu noroi unde, obosiți fiind, concurenții mai cedau, se mai dădeau jos, mai derapau. Pe scurt nu le ieșea traversarea cum și-ar fi dorit. Ei bine electrica era de vis în acele momente. Comutam repede din Eco în Sport și iar zburam peste zonele problematice.

Un alt moment amuzant a fost la traversarea bisericii fortificate din Bunești. La intrare trebuia să urci două seturi de trepte. Dacă la al 2lea set nu aveai ce să faci și trebuia să iei bicicleta în brațe, pe primele le puteai ocoli pe iarbă însă rampa era foarte abruptă. Din nou cu electrica am zburat în acel loc.

Legat de „bicicleta în brațe” am aflat și ce ar fi însemnat să mi se termine curentul înainte de finiș. Acolo, la biserica din Bunești unde am urcat treptele, cât și la intrarea în cetatea de pe dealul din Saschiz, unde trebuia să împingi bicicleta pentru a intra prin spărtura din zid, am simțit ce înseamnă să împingi 20 kg. A fost o experiență ce nu doresc să o repet. Noroc că a fost scurtă.

De asemenea, în concurs mai făceam experimente. Opream asistența pe urcările mai grele să văd cum este. Ei bine era groaznic, parcă mă loveam de un zid. Mă uitam la roți să văd dacă nu am pană, parcă trăgeam după mine pietre de moară, sau șine de tren! Practic după ce te obișnuiești cu o astfel de asistență este foarte greu să pedalezi neajutat, pe o bicicletă alminteri grea.

Apoi mai era o problemă. Aceste biciclete electrice nu au în general schimbător față și nici foi dealtfel. Au doar un pinion care nu este angrenat direct la pedalier ci de motor. Astfel, chiar dacă pinionul respectiv este mic, și ai spune că poți obține o cadență bună pentru urcări, ei bine nu-i deloc așa. Cadența era foarte mică, iar cuplul groaznic. Nu aveam deloc suficientă putere pentru a urni bicicleta pe urcările unde o cadență mare ar fi fost de folos. Explicația e simplă. Nu ai cadență, dar ai asistență. Teoretic nu ai nevoie de cadență mare pentru că te ajută motorul. Și chiar așa este și în realitate, atâta vreme cât mai ai baterie.

În rest pe traseu bicicleta s-a comportat admirabil. Cele 20 kg se simțeau și la vale când bicicleta se comporta aproape ca o motocicletă. Trebuia să compensezi altfel inerția din viraj. Trebuia să adopți tehnici din motociclism, mai ales că traseul de la TBT Race este foarte virajat.

La vale din nou, nu au fost probleme cu frânele. În timpul concursului a fost o singură coborâre rapidă mai lungă, legată. A fost momentul în care m-am întrebat dacă mă vor ține frânele până jos, motivul fiind tot greutatea mare a bicicletei și frânele construite pentru biciclete normale. Însă totul s-a terminat cu bine. Frânele Shimano 355 n-au cedat. Poate de ajutor a fost și faptul că pe spate era tot disc de 180 mm, la fel ca pe față.

La final de concurs și după ce mi-am analizat informațiile biometrice, am aflat că am consumat și am obosit aproape la fel doar că am terminat cu cel puțin o oră mai repede decât dacă aș fi concurat neasistat.

Este o cu totul altă experiență și senzație. Se schimbă mult un concurs de maraton mtb făcut pe o bicicletă electrică. Evident poți face mult mai mult, însă ținând tot timpul cont de autonomie, nivelul de asistență, relief, greutate, manevrabilitate etc. Comparativ cu Vidraru Bike Challenge, un concurs mai scurt dar parcurs neasistat, am obosit cam la fel, dar am consumat mai mult, chair dacă am fost electric.

Distanță Puls mediu Calorii V. medie
Vidraru 55 km 149 bpm 2642 kcal 15 kmh
TBT 78 km 148 bpm 3205 kcal 18 kmh

 

Merită o astfel de bicicletă electrică? Pentru un concurs merită însă doar dacă există categorie separată, specială. Totuși o astfel de categorie se poate dovedi chiar mai dificilă pentru concurent. Nu trebuie să fi doar la fel de antrenat ci trebuie să ții cont tot timpul și de autonomie. Trebuie să ai o strategie. Ceilalți concurenți poate vor alege o asistență mai puternică și te vor depăși la început, dar poate nu le ajunge curentul pentru tot concursul. În același timp nici nu vrei să ajungi la finiș cu jumate de baterie plină.

Însă concursurile pentru mtb-urile electrice nu sunt o noutate în vestul Europei, primul având loc în mai 2015 în Italia. Personal consider că și acestea pot fi cât se poate de amuzante cu condiția ca și bicicletele să aibă specificații electrice similare. Dar până una-alta să revenim la mtb-urile noastre clasice și să tragem la deal și la vale prin forțe proprii. Doar așa putem ulterior să apreciem și alte moduri de distracție pe munte.

Apasa aici ca sa citesti in continuare
S-ar putea sa-ti placa...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Advertisement

Cele mai citite

Advertisement

Noutati

Questions

To Top