Connect with us

Român amendat în Italia cu 5.000 de euro pentru scoaterea limitării bicicletei electrice

Noutati

Român amendat în Italia cu 5.000 de euro pentru scoaterea limitării bicicletei electrice

La Stampa relatează astăzi despre cazul unui bărbat român, în vârstă de 31 de ani, prins de poliția din Italia că circula cu peste 25 de km/h cu o bicicletă cu motor electric atașat. Amenda pentru eliminarea vitezei maxime de susținere de 25 de km/h a bicicletelor electrice (cu exepția celor susținute până la 45 km/h, dar înmatriculate), este în mod normal de 3.800 de euro. Însă cazul bărbatului de față a fost mai complex, deoarece acesta montase un motor after-market pe bicicletă, iar în afara faptului că sistemul nu era omologat, acesta circula peste viteza maximă admisă.

Te întrebi probabil cum poate verifica poliția care este viteza maximă pe care o poate atinge o bicicletă susținută electric. Aceeași curiozitate am avut ocazia să mi-o satisfac la seminarul Bosch, acolo unde cel care a ținut prezentarea provenea chiar din Italia și ne-a explicat pe larg cum decurge acțiunea: viteza biciclistului este în primă fază identificată cu ajutorul unui aparat radar de tip pistol. Dacă acesta depășește 25 de km/h, va fi oprit pentru verificări. Aceste verificări se pot desfășura în două moduri: fie polițistul se urcă pe bicicletă și constată dacă limitarea a fost scoasă (dar cel oprit poate cere o notă de la judecător pentru această acțiune), fie este urcat pe un rulou cu sprijine laterale și pus să pedaleze. Dacă motorul nu se oprește după viteza de 25 de km/h înseamnă că acesta are limitarea scoasă.

În fiecare din aceste cazuri, bicicleta electrică este confiscată, iar amenda minimă primită este de 3.800 de euro. În Italia autoritățile sunt foarte stricte în ceea ce privește scoaterea limitei de susținere a unei biciclete electrice, căci după această viteză aceasta se transformă  în moped. Să nu uităm că există categoria bicicletelor electrice de oraș care au limitarea impusă la 45 de km/h, însă acestea necesită înmatriculare, plata unei asigurări anuale și purtarea unei căști moto.

În România acest subiect a venit în atenția autorităților după ce mai multe persoane au scos limitarea trotinetelor electrice, acestea putând ajunge chiar și la 80 de km/h, devenind astfel adevărate arme pe roți prin orașe. Atât poliția cât și producătorii recomandă ca normele europene în vigoare să fie respectate. Nu doar pentru propria siguranță, dar și pentru a celor din jur. Spre exemplu, Asociația Motocicliștilor din Italia face mult lobby ca bicicletele electrice să fie interzise în off-road, tocmai din acest motiv, că mulți utilizatori scot limitarea, iar aceste măsuri ar afecta atât industria cât și utilizatorii. Marii producători de motoare pentru bicicletele electrice au deja în vedere rescrierea soft-ului, astfel încât după ce limitarea este eliminată motorul să nu mai funcționeze.

Apasa aici ca sa citesti in continuare
S-ar putea sa-ti placa...

Pe bicicletă din 1998, am pedalat pentru prima dată pe un e-bike în 2010, iar aceasta mi s-a părut odioasă. Cu timpul, am avut contact cu majoritatea bicicletelor electrice importante lansate pe piață și am început să le înțeleg scopul, ca apoi să mă acapareze complet. Din 2016 scriu pentru ElectroBike.ro și pe lângă cele 7 bicicletele non-electrice din garaj, dețin două e-bike-uri: un hardtail și un full-suspension.

1 Comment

1 Comment

  1. George

    16th August 2021 at 1:01 pm

    E nebunie curata viziunea din Europa. Atata timp cat am permis B care imi da dreptul sa merg pe moped si sunt n mopede care merg macar 45km/h, dar e ca la masini, mergi pe barba ta cu 55 sa zicem, de ce la biciclete e toata ineptia asta in care majoritatea covarsitoare sunt limitate la 25km/h? Repet, nu am nicio problema cu a avea permis sau asigurare, dar mi se pare penibil sa iei un e-bike cu care sa dublez timpul de naveta fata de masina degeaba. Cu plamanii tin usor macar 20km/h fara sa imi dau duhul, ce sa fac cu 25km/h, pt ce sa mai car atata greutate in plus, 3-4km/h nu fac nicio diferenta reala ca timp. E o absurditate sa ti se permita cam orice cu vehiculele clasice, dar ti se interzice sa mergi in acelasi regim cu un vehicul care te ajuta sa iti mentii sanatatea, sa imbini sportul cu necesitatea navetei pana la munca. O politica de tot cacatul. Iar la noi nu se face nimic, plus, pistele de biciclete trebuie si in oras pe cateva drumuri, dar eventual facute de la zero, nu furi o banda de circulatie pt cativa gorobeti, cand bicicleta oricum are voie in trafic. Dar pistele sunt necesare in extra urban, sa faci trasee in natura in jurul orasului, sa te deplasszi spre suburbii. La noi nu se face nimic, nu s-a auzit de asa ceva, bine, Bucurestiul nici o sosea de centura cum trebuie nu are, ce sa vorbim de asa ceva, mergeti in Ungaria si vedeti acolo in toate satucele lor cum sunt conectate cu piste intre ele, ca sa imbini utilul cu placutul. La noi te anunta ca ne rupe la parcare de la anul, dar si daca vrei altceva, ca oricine realizeaza cat de important e sa faci sport, care e infrastructura? In afara de sosea, la bloc nu ai unde sa o lasi, nu se fac garaje, modele putine, scumpe, limitari idioate, iar daca ai de mers in periurban, sa te ajute Dumnezeu cand iti vuieste tirul pe la cur pt ca nu pot sa faca o amarata de banda de 1m latime pe 5-10km. Civilizatia p**ii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Advertisement

Cele mai citite

Advertisement

Noutati

Questions

To Top