Noutăți Cross pentru 2020: 3 noi e-bike-uri

Am dat o fugă și pe la standul Cross de la Eurobike însă ceea ce am găsit erau mai mult biciclete electrice de oraș și una singură de munte, dar care nu corespundea cu gama afișată pe site. Voi lăsa aici o poză cu aceasta, apoi voi trece la înșiruirea celor 3 noi bicicletele electrice de off-road pe care producătorul bulgar le-a pregătit pentru 2020.

Maverix-ul, lansat pentru 2019 în acel galben inconfundabil va fi disponibil acum și în versiunea cu roți de 29 de inch. Bineînțeles că nu s-a renunțat nici la varianta cu roți de 27.5 însă aceasta va avea o altă culoare. Maverix 29 Sportive 2020 pe numele său complet va fi echipată cu o furcă Rock Shox Recon 29 Boost, Solo Air, cu ax de 15mm, un motor Bosch Performance Line CX de ultimă generație, ce dezvoltă un cuplu de 75Nm și o putere de 250W, conectat la un acumulator mare, chiar foarte mare, de 625Wh. Display-ul este Bosch Purion, alb-negru. Transmisia provine de la Sram, modelul entry SX Eagle, iar frânele de la Shimano, modelul MT401.

Quantum un este un off-roader mai light, iar primul indiciu în acest sens este dat de forma care duce ușor spre o bicicletă de trekking. Apoi este motorul, care în versiunea Performance Line vine cu un cuplu mai mic, de 65Nm și de asemenea cu un acumulator mai mic decât al modelului Maverix, de 500Wh. Evident că va fi și mai ieftină. Furca este un Suntour XCM cu brațe de 34mm, iar transmisia provine de la Shimano, modelul Deore cu 9 pinioane. Frânele Shimano MT200 sunt cele care echipează această bicicletă.

Streamer este un model mai evoluat comparat cu Quantum, având un acumulator semiintegrat, un motor Bosch Performance Line CX cu acumulator de 500Wh și cu un cuplu de 75Nm, o transmisie Shimano Deore XT cu 11 rapoarte și frâne hidraulice Shimano MT400. Nu în ultimul rând, merită menționată și furca de la Rock Shox, modelul Recon în versiunea Boost.

Alte fotografii de la Eurobike:

 

În câți km „arzi” un Big Mac pe o electrică vs. normală?

Intrigați de articolul pe care l-am publicat mai demult în care preluam informații potrivit cărora mersul pe bicicleta electrică versus normală, în scop utilitar / navetă, este asemănător din punct de vedere al efortului depus, am decis să aflăm direct care este impactul unei electrice atunci când vine vorba de distanța parcursă cu “un plin”. Dar nu un plin de curent electric în bateria bicicletei ci un plin de mâncare în burta noastră. Drept referință am ales un Big Mac™ întrucât îl cunoaște toată lumea, iar cantitatea de energie conținută este cunoscută. Acest hamburger de la McDonalds oferă 509 Kcal potrivit informațiilor oficiale.

În articolul publicat se vorbea despre studiul făcut de PASTA (Physical Activity through Sustainable Transport Approaches) și faptul că efortul făcut pe o bicicletă electrică este similar cu efortul făcut pe o bicicletă normală. Motivarea autorilor era că pe o electrică, deși depui efort mai puțin, distanța parcursă în medie de cei întrebați, este mai mare. Așa rezulta din sondajul respectiv făcut pe 10.000 de cetățeni din UE, deci un eșantion semnificativ.

Bunul simț ne spune că este normal ca pe-o electrică să depui mai puțin efort, asta este și ideea care a stat la baza inventării bicicletelor electrice, însă noi am vrut să vedem și ce distanță poți parcurge pe electrică versus normală „arzând” aceeași cantitate de energie.

Am făcut două teste în două zile diferite, pentru ca subsemnatul să nu fie obosit după primul test. Am încercat să menținem condițiile de test cât mai asemănătoare în ambele zile. M-am deplasat prin București, un oraș în cea mai mare parte plat. Așadar efortul depus este cam același oriunde te-ai duce. Nivelul de asistență la electrică a fost setat pe „mediu”, pentru a nu fi nici prea ușor, nici prea greu, în timp ce pe bicicleta normală am încercat să mențin o viteză medie cât mai apropiată de cea obținută cu electrica.

Rezultatul era de așteptat, dar este în același timp și suprinzător. Cu aceeași cantitate de energie, mai precis cele 509 kcal de la Big Mac pe care apropo, nu l-am mâncat ci l-am luat doar exemplu, vei parcurge pe o electrică aproape dublul numărului de kilometri și anume 47 versus 27 în cazul meu. Calculul consumului de calorii s-a făcut în funcție de pulsul avut în timpul deplasării, vârsta, înălțime și sex, asta însemnând că rezultatele testului de aici sunt aplicabile doar mie. Cel mai probabil altă persoană va „arde” un Big Mac într-un număr diferit de kilometri. Un alt rezultat interesant este faptul că pe-o electrică, cu un Big Mac la bord, vei putea pedala o oră în plus față de bicicleta normală.

Așadar, concluziile obținute de PASTA le putem confirma și noi într-un fel. Distanța parcursă cu o electrică este „semnificativ” mai mare folosind aceeași energie. Însă la final rămânem totuși cu o problemă. Cu o bicicletă normală este suficient să pedalezi o distanță mai mică în timp ce cu o electrică trebuie să pedalezi dublu. În oraș cel puțin.

Devron a expus la Eurobike doar biciclete electrice. Și un fixie. Electric

Devron a fost prezent anul acesta la Eurobike doar cu biciclete electrice, de principiu toate fiind construite pentru mediul urban. Cel mai probabil, acest lucru se întâmplă deoarece cererea pe piața din Vest este imensă pentru e-bike-uri, iar producătorul român dorește să rămână competitiv cu o ofertă atractivă pentru bicicletele sale. De aceea, nu m-a mirat prea tare faptul că gama de electrice a celor de la Devron curpindea aproape toate formele de biciclete de oraș posibile, exceptând desigur cargo-bike-urile.

Așadar, după cum vei putea în galeria foto de mai jos, majoritatea sunt city bike-uri cu roți de 26 sau 28 de inch, cu cadru jos, pentru un acces foarte facil. Pliabilele nu lipsesc și nici măcar o fixie.

Iată prima serie de city-bike-uri, construite pe același principiu. Diferențele vin de la amplasarea motorului dar și amplasarea acumulatorului, unele acumulatoare fiind montate pe portbagaj, altele fiind direct integrate în cadru.

În ceea ce privește bicicletele pliabile, una este de dimensiuni foarte mici (cea albă, de mai jos), cu roți mici și cu motorul integrat în butucul spate, iar cealaltă este o pliabilă de dimensiuni standard, cu motor central și acumulatorul la vedere.

Mai jos poți vedea și bicicleta fixie/singlespeed, probabil prima bicicletă electrică românească cu pornire la buton, montat pe top tube-ul cadrului.

Nu în ultimul rând, Devron a prezentat și un Zerga electric, pentru trasee de offroad mai lejer, echipat cu motor Shimano Steps E8000, furcă RST Alpha și transmisie Shimano SLX:

Un nou motor de la Yamaha: PW-X2

Yamaha trece la nivelul următor pentru a ține pasul cu ceilalți producători de motoare, așadar prezintă noul și mult îmbunătățitul PW-X2, urmașul lui PW-X. Totodată, producătorul japonez a prezentat și motorul PW-ST, urmașul lui PW-SE. Iată despre ce este vorba.

PW-X2 va fi așadar vârful de lance al japonezilor, însă datele tehnice rămân neschimbate: cuplu maxim de 80Nm pe modul Extra-Power și un cuplu de 70Nm pentru restul de 4 trepte, High, STD, Eco și Eco+, alături de o putere de 250W. Ce s-a schimbat este însă modul cum acest motor reacționează, furnizând puterea necesară exact atunci când este nevoie de ea mai mult. În ceea ce privește dimensiunile însă, cei de la Yamaha nu fac nicio precizare, iar analizând motorul din fotografii, nu pare să se fi micșorat prea mult comparativ cu generația precedentă.

Motorul PW-ST pierde 100 de grame față de generația anterioară însă, la fel ca în cazul motorului X2, acesta va fi echipat cu un senzor Quad care măsoară mai bine ce se întâmplă atunci când pedalezi, furnizând așadar puterea inteligent. Mai mult decât atât, a fost lărgit și spectrul de susținere la frecvență mare de pedalat.

Cu ajutorul celor 4 senzori, cei de la Yamaha susțin că puterea și susținerea generate vor fi foarte naturale. Astfel, senzorii vor cunoaște de asemenea dacă bicicleta urcă sau coboară și combină aceste date cu viteza de deplasare, puterea pe care o generezi în pedală și nu în ultimul rând, cu cadența. În acest fel, colectează numeroase date pentru a-ți oferi exact ce-ți trebuie, când îți trebuie.

Noii acumulatori vor avea acum o capacitate de 600Wh (nou), de 500 Wh sau de 410 Wh, pentru e-bike-urile mai ieftine sau ca acumulator suplimentar și vor putea fi integrați și în cadru, așa cum era de așteptat.

Un nou mod disponibil este Automatic Support Mode, unul pe care-l poți alege dacă nu vrei să schimbi mereu modul de asistență. Cu ajutorul senzorilor, unitatea centrală promite că va face atât de bine calculele încât o să știe exact cât și cum trebuie să te susțină, venind astfel și în sprijinul începătorilor.

Studiu – Difrența dintre sportul făcut pe bicicleta electrică și cea normală este neglijabilă

Încă o lovitură a fost dată celor care consideră că cicliștii care folosesc biciclete electrice trișează, prin studiul care concluzionează că se obțin niveluri similare de sport de către cei care folosesc astfel de biciclete asistate.

Studiul se bazează pe un sondaj făcut online în șapte țări europene. S-a descoperit că „folosirea bicicletei electrice duce la o sporire semnificativă a activității fizice a oamenilor care aleg să nu mai folosească mașina proprie sau transportul în comun în timp ce pierderile cauzate de trecerea de la bicicleta normală la cea electică au fost mici întrucât distanțele parcurse pe electrică sunt mai mari.”

foto Lukácsi Lehel

Informațiile vin din cadrul cunoscutului proiect PASTA (Physical Activity through Sustainable Transport Approaches) la care participă peste 10.000 de cetățeni europeni. Proiectul PASTA finanțat de Uniunea Europeana, emite recomandări insistente pentru ca locuitorii orașelor să adopte un obicei activ de deplasare. Din punct de vedere demografic, cei intervievați au avut vârste mai înainitate și cu acces facil la transport motorizat.

Detaliile studiului spun că „nivelurile de activitate fizică măsurată în MET min/wk (Metabolic Equivalent Task minutes per week) au fost similare în rândurile ebiker-ilor versus cicliști: 4463 vs. 4085 – diferență de 10%”.

Cicliștii care foloseau biciclete electrice au raportat distanțe pedalate în medie semnificativ mai mari: 9,4 km la e-bike versus 4,8 km cu bicicleta normală, dar și distanțe zilince mai mari: 8 km la e-bike vs. 5,3 km la bicicleta normală per persoană, pe zi.

Mai mult, cicliștii utilziatori de biciclete electrice, în plus față de cele 800 MET minute / săptămână acumulate de la mersul cu bicicleta electrică, au raportat un plus substanțial de înca 471 MET min/săptămână rezultate în urma mersului și cu bicicleta normală. Cicliștii „normali” au raportat doar aproximativ 1000 MET min/săptămână rezultate în urma mersului cu bicicleta normală.

Activitățile legate de deplasare ale cicliștilor „electrici” care au trecut de la ciclismul normal la e-bike, au scăzut cu aproximativ 200 MET min/săpt. în timp ce activitățile legate de deplasare a celor care au trecut de la utilizarea mașinii personale și transport în comun la e-bike, au crescut cu 550 (mașină personală) respectiv 800 (transport în comun) MET min/săpt.

Pe scurt, cifrele arată potențialul schimbării când vorbim de transport, în special când oamenii ies din mașini și trec la folosirea bicicletei electrice. În Danemarca spre exemplu, utilizatorul mediu care a trecut de la mașină la bicicleta electrică a scăzut timpul de condus mașina cu 49%, iar navetă în general cu 48%. În Anglia 36% dintre oameni au redus timpul petrecut cu naveta și aproximativ jumătate au renunțat la mașină în favoarea bicicletei electrice.

În sondaj, când oamenii au fost întrebați de ce au trecut la bicicleta electrică, mulți au spus că au făcut-o întrucât au presupus că se face „mai puțin efort”, în timp ce aproximativ o pătrime au făcut-o întrucât doreau să parcurgă distanțe mai mari. Doar o zecime din cei întrebați au spus că au făcut-o pentru că este mai sănătos.

Dacă, până când s-au obișnuit cu noua bicicletă, utilizatorii au simțit că prezumția „mai puțin efort” este corectă, constatările arată că rezultatul net înseamnă practic mai mult mers cu bicicleta.

Distanțe mai mari acoperite

În concluzie, autorii studiului spun: „Aceste constatări contrazic ideea generală că mersul pe bicicleta electrică ar duce la o reducere substanțiala a exercițiului fizic necesar deplasării pe bicicletă, datorat asistenței electrice a bicicletei. Studiul arată că distanța medie a celor care folosesc electrice este semnificativ mai mare în comparație cu cei care merg pe biciclete nornale. Asta arată și că cei care folosesc electrice compensează, cel puțin parțial, efortul mai mic aplicat per kilometru de pedalat.”

„Împotriva îngrijorării generale potrivit căreia bicicleta electrică înlocuiește efortul depus de ciclist, informațiile rezultate arată o împărțire destul de egală a celor care înlocuiesc mașina cu bicicleta electrică, transportul în comun și mersul pe bicicletă normală. Asta mai arată că folosirea bicicletei electrice nu este doar o opțiune viabilă de transport sănătos ci și mărește opțiunile ce privesc transportul sustenabil, oferind o alternativă competitivă la transportul motorizat.”

Articol preluat de pe cyclingindustry.news.

Noul Lapierre Overvolt 2020 a fost prezentat. Brand-ul va fi reprezentat și în România

În timp ce mă decideam să scriu articolul despre noul Lapierre Overvolt, am fost înștiințat de către Kero Bike că ei urmează să fie importatorul brand-ului francez în România, începând cu 2020. Asta înseamnă că un alt brand, care oferă biciclete electrice, va fi prezent pe piața locală, contribuind deci la varietatea produselor de pe piață. Una peste alta, vorbind despre varietate, cei de la Lapierre tocmai au anunțat lansarea unei noi biciclete electrice, un full-suspension pentru enduro, botezat Overvolt GLP.

Din punct de vedere al conceptului, bicicleta vine cu un acumulator semiintegrat, oferind astfel posibilitatea designerilor să dea frâu liber imaginației. Liniile cadrului sunt clare și relativ subțiri, acumulatorul fiind frumos integrat deasupra motorului. GLP este un proiect în care s-a implicat direct și Nicolas Vouilloz, care a primit undă verde de la Gilles Lapierre pentru a construi o bicicletă de enduro cât mai performantă. El menționează că rezultatul este o bicicletă extrem de bine echilibrată, foarte agilă și cu o greutate redusă. Centrul de greutate al bicicletei a fost de asemenea foarte important, de aceea acumulatorul este amplasat relativ deasupra motorului.

Pentru lipsă de griji pe teren foarte accidentat, Lapierre mizează pe o roată de 29 de inch montată pe față și una de 27plus, pe spate. Cadrul din carbon, amortizoarele Rock Shox sau anvelopele ultraaderente de la Maxxis nu fac decât să completeze tabloul. Reach-ul măsoară 484mm în dimensiunea L, chainstay-ul – 440mm – așadar, scurt, iar head angle-ul este amplasat la 65 de grade. Împreună cu combinația de suspensii cu o cursă de 170/160mm, n-ar trebui să-ți stea nimic în cale. Vor exista doar două versiuni de echiparea, Elite și Team, cu un preț de 5.999 euro, respectiv 8.499 de euro pentru versiunea de top.

Dar pentru cei cu bugete mai reduse vor exista modelele Overvolt AM. Costul de achiziție recomandat va fi între 4.199 și 4.999 de euro, iar bicicletele se vor baza pe un cadru din aluminiu. Versiunea cea mai scumpă va avea și acumulatorul mare de la Bosch, cel de 625Wh.

Aceasta este versiunea de bază, dar nu arată deloc rău.

În ceea ce privește geometria, aceasta va fi ușor diferită față de cea a modelului din carbon: headtube amplasat la 66 de grade, același chainstay de 440mm, dar un reach de 481mm, în dimensiunea L.

Toate bicicletele electrice vor fi disponibile (în curând) și pe site-ul KeroBike, cu prețurile pentru România.

via Lapierre

Noul Commencal Meta Power, disponibil în 5 variante pentru 2020

Un lucru este clar pentru toate cele 5 modele: vor avea motorul Shimano Steps și un acumulator mare, de 504Wh. De bază vor fi variantele Team, SX și Ride, iar în completarea gamei vin două alte modele, Meta HT24 Power alături de Max Power. Acum să vedem despre cum sunt împărțite în gamă.

Meta Power Team 2020.

Pentru fanii traseelor de enduro, Meta Power 29 este varianta ideală, mizând pe suspensii de 160/150mm (față/spate), alături de un unghi al headtube-ului de 64 de grade (!). În echiparea cu motorul Shimano Steps E8000 și cu acumulator integrat de 504Wh, aceasta va avea un peț de achiziție de 5.799 de euro, în condițiile în care este oferită cu cadru din aluminiu, cu o transmisie Sram GX/X01/NX (da, o combinație ciudată) și cu angrenaj Shimano cu brațe de 165mm.

Meta Power SX are suspensii și mai mari, de 180/170mm și un amortizor cu arc pe spate, fiind astfel deosebit de potentă pe cele mai dificile dintre trasee. Bicicleta va avea același motor cu același acumulator de la Shimano, un cadru din aluminiu și un preț de achiziție de 5.499 de euro.

Meta SX 2020.

Versiunea Ride vine cu suspensii de 160/150mm și este oferită la un preț de 3.999 de euro, pe când versiunea HT24 Power rulează pe roți de 24 de inch și este dedicată celor mici. Hardtail-ul va avea un preț de achiziție de 2.799 euro.

via Commencal

 

Noutațile Haibike și Winora pentru 2020

În iulie anul acesta am ajuns în Mainz, Germania unde am asistat la prezentarea noilor modele de biciclete Haibike și Winora destinate sezonului 2020 – oferite de reprezentantul internațional Accell Group, dar și la colecția de accesorii, componente și piese de la XLC . Cele trei branduri, Winora, Haibike și XLC sunt reprezentate în România prin Kerobike.

Haibike este unul dintre puținii producători de biciclete care a mizat aproape totul pe electrice, gama lor de produse fiind aproape în integralitate formată din biciclete electrice. Cam același lucru se poate spune și despre Winora care, deși produce în continuare și biciclete “normale”, marea majoritate a modelelor lor sunt electrice. Însă dacă Haibike este axat clar pe mtb, Winora este cu siguranță îndreptat ca brand, spre bicicletele electrice de oraș, touring și trekking.

Ca fapt divers și paranteză, contrar “credinței populare”Haibike nu înseamnă „hai cu bicicleta” ci „Bicicleta rechin”, dacă ar fi să facem o combinație între limbile germană și engleză.

În România există încă disputa bicicletelor electrice, dacă sunt sau nu bune, dacă „te păcălești singur” etc. Însă este suficient să privim spre Vest unde vedem cât de răspândite și folosite sunt, pentru a ne da seama că nu sunt o păcăleală. Dacă vesticii le folosesc, adică cei care fac sport de mici copii și până la adânci bătrâneți, atunci clar sunt utile. Poate nu pentru toată lumea însă cu siguranță au piața lor. Și nu, bicicletele electrice nu se mișcă singure. Pentru a te deplasa tot tu trebuie să dai la pedale. Diferența este că dai mai ușor, acoperi distanță mai mare și ajungi în locuri inaccesibile ție în trecut.

Ce am remarcat imediat când am început să analizăm mtb-urile Haibike a fost noul motor Flyon. Este deosebit și foarte diferit față de ce știm până în prezent de la Shimano, Bosch sau Yamaha. Simpla formă rotundă, estetică și foarte frumos integrată în designul cadrului bicicletei sunt atribute suficiente pentru a ne convinge să-l alegem în detrimentul celorlalte. Mai mult, motorul fiind produs în Germania, este încă un argument în beneficiul fiabilității, atunci când motorul va fi în sfârșit disponibil pe piață, în acest moment el fiind prezent pe câteva modele Haibike doar experimental.

Modelele de top mtb Haibike electrice arată foarte bine și dispun de câteva elemente de design care le fac în mod special atrăgătoare. Am observat o „grilă” de aerisire asemănătoare celor de la masini, prezentă pe modelele Haibike NDURO 10.0 sau Haibike ALLTRAIL 5.0, utilă pentru ventilarea interiorului cadrului unde sunt instalate bateria și motorul. Tot aici am văzut alte câteva „integrări” cum ar fi stopurile bicicletei, prezente în cadru în partea de jos a țevilor seatstay. La alte modele, cum ar fi Haibike XDURO ADVENTR 5.0, aceste stopuri sunt integrate în portbagaj.

Ecranul noului motor Flyon este de asemenea deosebit și oferă utilizatorului o mulțime de posibilități de configurare a motorului, a modului acestuia de funcționare și a modului de folosire sau economisire a bateriei. Tot aici poți introduce și datele fizice ale utilizatorului. La capitolul integrări „de top” avem și farul 5000 SKYBEAMER care echipează mtb-urile electrice Haibike mai deosebite.

Fiind unul dintre liderii pieței în materie de electrice, Haibike își permite să echipeze până și modele entry-level cu motoare și baterii bune, unele modele având inclusiv acumulator integrat în cadru. Dintre cele prezentate am observat modelul Haibike SDURO HARDNINE 1.5 care dotat fiind cu roți 29er, motor Yamaha 250W și 70Nm și acumulator integrat 400 Wh, va avea un preț de 2.299 eur. Importatorul Kerobike ne-a transmis însă că în România este posibil ca prețurile să fie mai bune decât cele oficiale.

Un alt model cu un preț foarte bun, dar cu baterie externă de data asta, va fi Haibike SDURO HARDSEVEN 3.0. Cu un preț anunțat de 2.399 euro, noul SDURO HARDSEVEN 3.0 va veni echipat cu roți 27,5 inch, motor Yamaha 70 Nm și acumulator LiIon de 500 Wh.

O altă bicicleta pe care am remarcat-o este modelul SDURO FULLSEVEN LIFE LT 7.0, de damă. Este o bicicletă cât se poate de potrivită pentru trail și chiar enduro dacă ținem cont de suspensiile de 150 mm. Echiparea cu motor Bosch 250W și 75 Nm cu acumulator 500 Wh integrat în cadru și transmisie Sram NX cu 11 viteze, o fac să fie competitivă pe potecă.

Mi-a plăcut în mod deosebit forma cadrului și modul cum a fost integrat motorul în acesta, făcându-se economie de material și în același timp obținându-se o greutate mai mică. Pe această bicicleta este disponibil și sistemul prin care poți adăuga o baterie suplimentară externă, la cea internă, prin care mărești autonomia bicicletei. Prețul anunțat al acestei biciclete este de 4.999 euro.

Dintre bicicletele importante pentru piața noastră și care vor fi prezente aici în cea mai mare parte a lor avem următoarele modele de la Haibike:

  • XDURO ADVENTR 5.0 – roti 27.5, echipare Sram NX, motor Flyon, display Flyon, acumulator 630 Wh
  • SDURO FULLSEVEN LT 8.0 – roti 27.5, echipare Shimano XT/SLX, motor Bosch 250W, 75 Nm, display Bosch, acumulator 625 Wh
  • SDURO FULLSEVEN LT 7.0 – roti 27.5, echipare Sram SX Eagle, motor Bosch 250W, 75 Nm, display Bosch, acumulator 625 Wh
  • SDURO FULLSEVEN LT 4.0 – roti 27.5, echipare Sram SX Eagle, motor Yamaha 250W, 70 Nm, comenzi Yamaha, acumulator 500 Wh
  • SDURO FULLSEVEN LT 2.0 – roti 27.5, echipare Shimano Deore, motor Yamaha 250W, 70 Nm, comenzi Yamaha, acumulator 500 Wh
  • SDURO FULLSEVEN 0 – roti 27.5, echipare Shimano Deore, motor Yamaha 250W, 70 Nm, comenzi Yamaha, acumulator 500 Wh
  • SDURO FULLNINE 7.0 – roti 29er, echipare Sram SX Eagle, motor Bosch 250 W, 75 Nm, display Bosch, acumulator 625 Wh
  • SDURO FULLNINE 8.0 – roti 29er, echipare Shimano XT/SLX, motor Bosch 250W, 75 Nm, display Bosch, acumulator 625 Wh
  • SDURO FULLNINE 4.0 – roti 29er, echipare Sram SX Eagle, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator 500Wh – 3.499 euro.
  • SDURO FULLNINE 3.0 – roti 29er, echipare Shimano Deore, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator 500 Wh
  • SDURO FULLSEVEN LIFE LT 7.0 – roti 27.5, echipare Sram SX Eagle, motor Bosch 250W, 75 Nm, display Bosch, acumulator 625 Wh – 4.999 euro.
  • SDURO FULLSEVEN LIFE LT 2.0 – roti 27.5, echipare Shimano Deore, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator 500Wh
  • SDURO FULLSEVEN LIFE 1.0 – roti 27.5, echipare Shimano Deore, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator 500 Wh
  • SDURO HARDSEVEN 8.0 – roti 27.5, echipare Sram SX Eagle, motor Bosch 250W, 75Nm, diaplay Bosch, acumulator 500Wh
  • SDURO HARDSEVEN 4.0 – roti 27.5, echipare Shimano Deore, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator 500Wh
  • SDURO HARDSEVEN 1.5 – roti 27.5, echipare Shimano Altus, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator integrat 400Wh
  • SDURO HARDSEVEN 1.0 – roti 27.5, echipare Shimano Altus, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator 400Wh
  • SDURO HARDSEVEN 2.0 – roti 27.5, echipare Shimano Deore, motor Bosch 250W, 65Nm, display Bosch, acumulator 500 Wh
  • SDURO HARDNINE 1.5 – roti 29er, echipare Shimano Altus, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator integrat 400Wh – 2.299 euro.
  • SDURO HARDNINE 1.0 – roti 29er, echipare Shimano Altus, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator 400 Wh
  • SDURO HARDSEVEN LIFE 3.0 – roti 27.5, echipare Sram NX, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator 500Wh
  • SDURO HARDSEVEN LIFE 1.0 – roti 27.5, echipare Shimano Altus, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator 400Wh
  • SDURO TREKKING 7.0 – roti 27.5, echipare Shimano SLX, motor Bosch 250W, 75Nm, display Bosch, acumulator integrat 500Wh
  • SDURO TREKKING 4.0 – roti 27.5, echipare Shimano Deore, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator integrat 500Wh
  • SDURO TREKKING 2.5 – roti 28”, echipare Shimano Alivio, motor Yamaha 250W, 70Nm, comenzi Yamaha, acumulator integrat 400 Wh
  • SDURO TREKKING 1.0 – roti 28”, echipare Shimano Acera/Altus, motor Bosch 250W, 50Nm, display Bosch, acumulator 400Wh – 2.199 euro

De asemenea am văzut prezentat și ultimul trend al bicicletelor electrice și anume mtb-urile electrice pentru copii. Poate nu sună atractiv la prima vedere însă ideea poate fi una bună pentru părinții pretențioși care vor să îi aibă pe cei mici alături chiar și pe traseele dificile. Având la dispoziție acest ajutor copiii vor putea ține pasul cu părinții „deosebit” de sportivi care nu acceptă compromisuri. Bicicletele electrice pentru copii vor putea fi utile și la centrele de închirieri, unde părinții își iau biciclete normale, iar cei mici electrice.

De la Haibike am văzut modelul SDURO HARDFOUR 1.0 destinat copiilor. Această bicicletă are prețul anunțat de 1.999 euro.

La evenimentul oferit de Accell puteai testa și destul de multe din bicicletele destinate noului sezon. Eu am ales să mă plimb puțin pe străzile din Mainz pe o bicicleta de oraș Winora Sinus i10 cu echipare Shimano SLX/Deore, motor Bosch 250W și 60Nm, acumulator integrat 500W și toate accesoriile necesare în oraș: portbagaj, cric, aripi, protecție lanț și lumini față-spate.

Am simțit că bicicleta este foarte confortabilă mulțumită geometriei urbane, însă este destinată exclusiv transportului alternativ urban și interurban/navetă, poziția pe bicicletă fiind prea dreaptă pentru expediții sau excursii care traversează una sau mai multe țări.

foto Lukácsi Lehel – Kerobike.ro

Ca la orice bicicletă electrică, de la ecranul central și cu ajutorul comenzilor amplasate la mâna stângă, poți controla nu doar nivelul de asistență oferit de motor ci și luminile care, fiind instalate pe o bicicletă electrică, nu mai sunt alimentate de un dinam ci direct de la bateria bicicletei. Modelul Sinus i10 este disponibil în trei variante de cadru: bărbătesc, de damă și „easy access”, prețul anunțat fiind de 2.999 euro.

Tot prin Kerobike vom avea în România și întreaga gamă de produse de la XLC. Brandul german este axat pe orice ține de bicicletă – de la haine și echipament la accesorii, piese de bicicletă și consumabile.

Noile modele de biciclete electrice 2020 Haibike și Winora vor fi disponibile în România prin importatorul Kerobike, începând cu noiembrie 2019.

Bulls Sonic: o nouă gamă de biciclete electrice, de la poteci până la enduro

De la poteci până la enduro? Da, noua gamă de la Bulls este variată și oferă modele de Trail, All-Mountain și Enduro, de altfel denumirile oficiale care caracterizează suspensiile noilor biciclete. Pe scurt, între 120 și 150mm.

Aceste noi modele n-au fost proiectate peste noapte, căci cei de la Bulls au ambiții mari cu noul lor proiect, iar astfel au cooptat atât sportivi cât și Institutul Fraunhofer pentru dezvoltarea acestor e-bike-uri. Rezultatul a fost o direcție îmbunătățită, un control mai bun cât și o geometrie adusă la standardele zilelor noastre (a se citi: modernă). Au chiar și un nou standard de 1.8 inch pentru dimensiunea headtube-ului (care este în continuare conic). N-am spus 1-1/8 inch. Am spus 1.8 inch, adică un nou stardard de oversize. Un headtube mai gros înseamnă în fond precizie mai mare. Apoi, acumulator poate fi scos foarte facil printr-o rotație la 45 de grade, fiiind totodată foarte bine protejat de mizerie. Acesta va fi desfăcut prin rotirea suportului de bidon. Nu în ultimul rând, scutul Sonic Rock Guard protejează foarte eficient motorul împotriva loviturilor puternice. Karl Platt, de 7 ori câștigător al Cape Epic, a declarat că este uimit de performanțele noului concept. Și-l credem pe cuvânt, căci el însuși a pus umărul la treabă.

Materialul pentru noile cadru va fi aluminiu și carbonul, culmea, chiar și titan pentru cei mai excentrici. Pe lângă asta, poți alege modele cu roți de 29, 27.5, un mix de 29 cu 27.5 sau chiar de 26 de inch. Toate modelele Sonic vor fi echipate cu noul motor Bosch Performance CX și vor avea acumulatori, în funcție de versiune, cu o capacitate de 400, 500 sau 625Wh.

Karl Platt susține că poza asta e pe bune și chiar așa și pare. Și ne mai spune că e posibil să abordezi și astfel de secțiuni.

Iată lista actuală de modele cât și prețurile. O analiză mai aprofundată o vom face după vizita la Eurobike:

Sonic EVO EN 2: 5.399 €
Sonic EVO AM 6 CARBON: 6.999 €
Sonic EVO 26: 2.999 €
Sonic EVA TR 1: 3.399 €
Sonic EVO TR 4 CARBON: 4.999 €
Sonic EVO 3 29: 3.799 €

via Bulls

Husqvarna revine în 2020 cu câteva modele… notabile!

Husqvarna s-a lansat de scurt timp pe piața bicicletelor electrice, însă acum revine puternic pentru noul sezon. Noile biciclete propuse nu arată deloc rău, iar unele dintre ele, precum modelul MCX, parcă nici nu mai seamănă cu o bicicletă electrică. Integrarea și proporțiile sunt la cote maxime, la fel ca prețul (de 12.000 de euro pentru modelul de top). Haideți să vedem ce au pregătit experții în motoare de enduro și în drujbe pentru segmentul de biciclete electrice.

Dacă tot am amintit de gama MC (5, 6, 7, 8 și X), îmi voi permite luxul de a începe chiar cu el: este caracterizat de o geometrie modernă, cu un headtube amplasat la 67 de grade, un seat-tube amplasat la 76 de grade, un chainstay de 444mm și un reach de 460mm pentru dimensiunea M. Cursa suspensiilor este de 150mm, iar din echipare va face parte un motor Shimano STeps E8000 cu un acumulator mare, de 630Wh. Roțile sunt oferite în dimensiunea 27.5 inch, iar prețul de pronire, din fericire, este de 4.200 de euro, variantă pentru care primești un motor Shimano Steps E7000, suspensii Suntour și un acumulator de 504Wh.

Husqvarna HC reprezintă gama de HardCross (aparent un termen inventat de producător) și este susținută de suspensii mari, de 180mm și de anvelope 27.5×2.6, așadar suficient de late. Versiunea de top va fi echipată cu roților Biturbo RS din carbon și cu motorul Shimano Steps E8000, iar prețul pentru varianta de top va fi similar cu cel din gama MC: 12.000 de euro. În ceea ce privește geometria, aceasta va avea un reach mai mic (455mm – în dimensiunea M), un chainstay mai lung (455mm) și un headtube amplasat la 66 de grade, față de modelul MC.

HC seamănă cu MC, doar că suspensiile sunt mai mari, implicit și link-ul central. Privește cu atenție!

În gama de biciclete Extreme Cross se regăsește modelul EXC, o bicicletă de downhill electrică cu suspensii de 200mm. Aceasta va rula de asemenea pe roți de 27.5 inch, iar ambele versiuni de echipare (EXC10 și EXC9) vor fi dotate cu motorul Shimano de top și cu acumulatorul mare, cu o capacitate de 630Wh. Prețul versiunii mai ieftine este de 5.399 de euro, pe când cea mai scumpă va costa 7.699 euro.

via Husqvarna