Pe munte, cu un monstru electric: Merida eOne20 (2017)

0
365
views

Prima reacție pe care o ai când vezi o astfel de bicicletă, mai precis una electrică, full-suspension, cu roți 27plus, este evidentă: ce rău îmi pare pentru cel care va rămâne fără acumulator! Și pe bună dreptate, când vezi construcția masivă a cadrul dar și a roților cu o anvelopă de 2.8 inch lățime, te gândești la ce-i mai rău. Din fericire, aveam să aflu că lucrurile nu stau chiar așa. Atâta timp cât pleci în tură cu acumulatorul încărcat.

La prezentarea Merida de la Cheile Grădiștei, importatorii au adus mai multe biciclete electrice, dar de departe cea de față a fost cea care a atras toate privirile: noua eOne20, aflată în stadiul de prototip, însă foarte aproapiată de versiunea finală. Echipată cu un motor Shimano E8000, ce poate dezvolta 250W și cu un acumulator de 500Wh, nu este nici pe departe cel mai puternic e-bike pe care am pedalat. Însă a fost unul care m-a surprins în mod plăcut prin controlul pe care-l oferă. Dacă e să fim cinstiți, o mare parte din merit o poartă cei de la Shimano, deoarece au dezvoltat un motor atât de compact, încât îți permite să proiectezi o bicicletă electrică cu datele uneia normale. Și ce înțeleg prin normal este un chainstay mai scurt, care să nu-ți lase impresia că șofezi un autobuz și care are un reach în ton cu vremurile, ce permite și instalarea unei pipe scurte.

Până în prezent, motoarele Bosch ofereau putere și durabilitate, însă amplasarea centrală necesita construcția cadrului cu un chainstay mai lung. Asta înseamnă că atâta timp cât trăgeai de ghidon, nu puteai să ții bicicleta pe roata de spate pentru mai mult de 3 metri decât dacă exersai la greu. De asemenea, bunny hop-ul era o tragedie, mai ales că în cazul unui e-bike, dar chiar este necesar să ai o spinare sănătoasă, asta ca să nu disloci vreo vertebră când tragi cele 24 de kg sub tine. Așadar, cu o geometrie modernă, pot spune că acesta este primul e-bike pe care l-am încercat și pe care nu l-am simțit neapărat ca pe un e-bike. Exceptând greutatea totuși.

Monstrul cu anvelope de 2.8 se simte ca un 27plus obișnuit atunci când mergi agale la vale, pe asfalt, însă pe teren drept sau imediat ce începe urcarea, kilogramele în plus se fac imediat remarcate. Evident, bicicleta nu este gândită pentru pedalatul la deal fără asistență, dar în caz de necesitate, o poți face, cu eforturi mai mari. Pe traseele tehnice, cel de downhill de la Cheile Grădiștei fiind suficient de dificil pentru a scoate ce-i mai bun din această bicicletă, Merida eOne20 s-a comportat bine, însă am avut un pic de furcă cu greutatea în plus. De fapt, cam tot ce știi despre controlul unei biciclete obișnuite la vale se cam schimbă odată ce adaugi 12-14 kg în plus: trebuie să frânezi mai din timp, să iei virajele mai ferm și să ai grijă la aterizări, căci indicat ar fi să nimerești poteca. Orice mică greșeală îți va fi taxată, deoarece din cauza greutății bicicleta are tendința să urmeze o singură direcție: înainte! În orice caz, confortul este similar cu cel oferit de o motocicletă, asta în condițiile în care anvelopele groase ar fi fost suficiente pentru un confort bun. Dar ca să ducă totul la extreme, cei de la Merida au optat pentru un cadru full-suspension, care, pot să zic cu mâna pe inimă, este unul dintre cele mai confortabile pe care am mers până în prezent. Cu mențiunea că afirmația este general valabilă pentru majoritatea full-suspension-urilor 27plus, nu doar pentru candidatul de față.

Și acum că am discutat despre comportamentul general al bicicletei la vale și pe plat, trebuie să trecem la nivel următor: urcările. Aici se face de fapt remarcat și noul motor de la Shimano, care oferă trei trepte de susținere la pedalat. În mare parte am utilizat-o doar pe prima, ca să mai pot transpira și eu un pic, dat fiind traseul dificil pe care l-am parcurs urcarea în Șaua Strunga nefiind deloc simplă. Pe treapta medie probabil nu aș fi depus prea mult efort, iar pe ultima treaptă, aș fi consumat acumulatorul destul de repede. O persoană fără experiență însă nu va reuși să parcurgă urcările tehnice, nici măcar cu cea mai înaltă treaptă de susținere: nu se pune problema doar de alegerea liniei corecte, însă apare și cuplul enorm de care este capabil acest motor. Iar dacă nu știi ce faci, pe urcări, bicicleta o va lua în stânga și-n dreapta fără niciun avertisment. Și dacă te afli pe o potecă foarte îngustă, cu o râpă mare lângă tine, situația este chiar complicată. Pentru că tot am adus vorba de aceste poteci înguste, trebuie să recunosc că nu mi-a fost ușor să mă lupt cu greutatea bicicletei. Unde aveam nevoie de agilitate, eram de fapt nevoit să mă lupt cu kilogramele în plus, care făceau ca bicicleta să fie greu de nestăpânit.

După ce am ajuns în vârf m-am decis să utilizez și cea mai înaltă treaptă de suținere la pedalat. Doar pentru distracție. O distracție care nu are cum să existe cu o bicicletă normală. Ochești o urcare imposibilă, pregătești pinionul potrivit, apoi în două secunde ești sus. Și tot așa. Realizezi că poți accepta provocări care înainte nici măcar nu puteai să le iei în seamă, mai ales că nimeni nu le poate dovedi cu o bicicletă normală. Iar aici intervine afirmația mea din trecut, pe care încă o susțin: vorbim de cu totul alt sport. Tot cu pedale, dar cu altă filosofie.

După multe fotografii și discuții, am pornit pe coborârea din Șaua Strunga, pe care eOne20 s-a descurcat remarcabil, cu mențiunile făcute anterior despre lupta cu kilogramele pe porțiunile înguste. Dacă s-a întâmplat să pedalezi prin acea zonă, știi cu siguranță că există câteva pasaje foarte dificile, unele urcări aproape inabordabile cu bicicleta. Un fel de trial pe cataroaie. Însă e-bike-ul de față s-a descurcat fără probleme și fără efort, cu mențiunea că o pregătire tehnică este necesară pentru abordarea lor. Spun asta deoarece debutanții ar putea să creadă că un e-bike este o mică minune tehnologică, cu care nu depui efort și care trece peste orice. Ei bine, după cum probabil deja ți-ai dat seama, nu este deloc așa.

În timp ce coboram, Arpad Kelemen a trecut pe lângă mine. Am încercat să mă țin după el, însă pentru prea puțin timp. Apoi, a apărut Robert Dobai, în spatele căruia am reușit să stau mai mult, însă imediat ce am avut zone de urcare, mi-am pierdut orice speranță. El pedala cu mai bine de 28 de km/h la deal, în timp ce e-bike-ul meu era limitat la 25 de km/h. Și chiar nu mai aveam resurse pentru a ține pasul. În orice caz, cei doi atleți poate că nu-s cele mai bune exemple cu care să te compari, dar m-am simțit obligatl să-i aduc în discuție atât timp cât am împărțit aceeași potecă.

Una peste alta, eOne20 este o electrică ce oferă cantități imense de distracție. Se descurcă acceptabil la vale, nu la fel de grozav ca o bicicletă obișnuită însă mult mai bine decât o electrică entry-level, cu anvelope normale. Iar la deal, intrăm în cu totul altă disciplină, una prea puțin explorată, aflată la început de drum. Una pe care aș putea s-o compar cu minispecialele pe care le abordează cei cu motocicletele de enduro, o cu totul altă mâncare de pește din care dacă vei gusta, s-ar putea săți placă al naibii de mult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here