La drum cu Pegas Suprem Dinamic (2017)

5
1265
views

Oficial, acesta este printre primele e-bike-uri românești, iar cei de la Pegas au optat pentru un segment de nișă odată cu conceperea și lansarea lui. Mai precis, este vorba despre un fatbike, iar așa cum am descoperit ulterior, unul pentru poteci forestiere sau pentru oraș.

O bicicletă lungă, cu aspect masiv.
Chiar și catadioptriile sunt… MARI!

Fatbike-ul este un segment de biciclete recent apărut, care se face remarcat prin construcția cu roți groase. În fond, acestea au un diametru de 26 de inch, însă un balonaj și o lățime foarte mare. Scopul lor declarat este utilizarea pe nisip sau zăpadă, dar între noi fie vorba, majoritatea rămân prin oraș, admirate fiind de cei din jur. După cum am mai scris și în trecut, fatbike-urile reușesc să atragă toate privirile, căci nu vezi zilnic o bicicletă cu un aspect atât de masiv. Pur și simplu sunt spectaculoase și cu asta am încheiat capitolul atracției față de public.

Revenind la candidatul nostru, Pegas Suprem Dinamic, l-am luat la o plimbare pe drumuri de țară, pe forestiere și desigur, am avut o tentativă de a-l plimba pe unul dintre traseele de maraton din zona Câmpulung Muscel, iar cum au descurs ostilitățile, poți citi în acest articol.

Ce are de oferit?

În primul și-n primul rând, oferă experiența unei biciclete electrice, însă la un preț mai mic decât ceea ce ne servește concurența. 7.000 de lei preț de listă și 4.900 de lei preț de black friday, este un buget relativ restrâns și totodată atractiv pentru un e-bike, dar acesta se oglindește și în echiparea bicicletei.

Este dotată cu o transmisie 1×7, mai precis cu o foaie mare de 42 de dinți, montată pe un angrenaj cu senzor de tensiune și cu 7 pinioane relativ micuțe, toate dirijate de către un schimbător Shimano Altus. După cum îți poți da seama, acestea nu oferă cele mai bune rapoarte pentru urcări abrupte, iar de vei vrea să abordezi urcări zdravene, ar trebui să știi din start că ai nevoie de antrenament serios, mai ales dacă vrei să parcurgi distanțe mari. Și pentru că tot sunt la capitolul urcări, nici motorul Bafang cu 250W nu te susține foarte mult în momentul în care parcurgi, să zicem, un traseu de maraton.

Lanțul este de asemenea lung și vine în completarea transmisiei.
În butucul de spate se află motorul, furnizat de către Bafang.
7 pinioane, pe filet, destul de mici.
Anvelopă orientată către confort și viteză, mai puțin către aderență pe off-road.
Capac din plastic cu mențiunea PEGAS.
Acumulator mare și lung, de la Samsung.
Aici se poate vedea mai clar cum din manetă ies două cabluri, nu unul singur.
Old-school, dar distractiv de folosit: shifter-ul Shimano SIS.
Display mare cu afișaj foarte clar.
Sigla clasică acompaniază sigla modernă de pe lateral.

Frânele mecanice pe disc Tektro Aries cu manete Promax reușesc să oprească bicicleta în timp util, iar dacă te întrebi de ce există câte două cabluri care ies din manetă, află că unul este pentru cablul de frână, iar celălalt pentru oprirea motorului atunci când frânezi. La Bafang lucrurile stau diferit decât la restul producătorilor de motoare, acesta fiind poziționat în butucul de spate. O opțiune pe care n-o întâlnești la restul producătorilor consacrați este o accelerație montată pe ghidon, în partea dreaptă și care poate urni agregatul fără să dai o pedală. Aceasta este o opțiune pe care o poți seta din meniul accesibil de pe display-ul central, montat pe ghidon. Eu am ales ca sistemul să funcționeze când pedalez dar și când acționez maneta de accelerație.

Acumulatorul este mare și am parcurs peste 50 de km fără să fie necesar să îl reîncarc, dar trebuie ținut cont de faptul că am încercat o singură urcare mai serioasă, asta și din cauza faptului că motorul nu are puterea necesară să mă susțină pe astfel de porțiuni. Cum bicicleta aceasta cântărește peste 25 de kg, are pinioane mici, o foaie mare și vine cu anvelope foarte groase (Kenda Juggernaut), mi-a fost destul de dificil să-mi găsesc un ritm. Iar astfel am concluzionat că locul ei este prin păduri sau prin oraș, mai degrabă decât pe trasee de mountain bike.

Butuci pe bile cu prindere pe piulițe.
Poziția lanțului când se află pe pinionul cel mai mare.
Poziția brațului stâng față de cadru.
Și poziția brațului drept. Diferența este vizibilă cu ochiul liber.
Manșoane ergonomice, alături de comanda din stânga din care accesezi meniul.
Close-up.
Șa comodă, de la Selle Royal.
Frânele Tektro Aries au prestat mulțumitor dat fiind gabaritul bicicletei.
Maneta de accelerație, care poate fi decuplată apăsând butonul roșu.
Ai făcut pană? Dacă n-ai cheia asta la tine s-ar putea să fie cam nasol.

La nivel de confort poziția este bună, iar anvelopele groase preiau o bună parte din șocuri, dat fiind faptul că este dotată cu o furcă fixă. Însă, dacă ești familiarizat cu controlul și poziția oferite de bicicleta ta de munte, pe aceasta vei regăsi o abordare diferită: bascula este foarte lungă, ceea ce o face extrem de stabilă însă dificil de ținut în frâu când sunt necesare manevre rapide, precum virajele strânse. Totodată, angrenajul este foarte lat (Q-Factor mare), iar brațul din dreapta este ceva mai ieșit în afară, motivul pentru aceasta fiind probabil lanțul, care ar lovi în anvelopa groasă atunci când stă pe pinionul mare (pinionul nr. 1).

Cui i se adresează? Pentru ce fel de trasee?

Ținând cont de toate cele menționate mai sus, este necesar să te familiarizezi cu poziția, apoi să te obișnuiești cu ea, fără să încerci să faci o paralelă cu o bicicletă normală. Iar din punctul acesta de vedere, am impresia că Suprem Dinamic joacă într-o ligă proprie: un hibrid care atrage privirile celor din jur prin construcția masivă și care se pretează pentru trasee lejere. Se adresează celor care au un buget restrâns și care doresc s-o utilizeze preponderent pe teren plat, mai precis, prin oraș.

Concluzie

Prețul este punctul forte al acestei biciclete, o electrică ce te poate susține când pedalezi dar și fără să pedalezi, prin utilizarea accelerației montate pe ghidon. Este stabilă, dar destul de greu manevrabilă dacă ne referim la rapiditatea mișcărilor și cântărește peste 25 de kg (cântarul nostru este limitat la această greutate și nu a putut să ne arate ce se află peste această valoare). Prinderea roților se face cu piulițe (diferite ca dimensiune față-spate), de aceea dacă te alegi cu o pană de cauciuc ar fi bine să ai cheile potrivite la tine. Altfel, dacă ești o persoană liniștită care-și petrece majoritatea timpului pedalând prin oraș și nu cauți un cuplu care să te dea literalmente pe spate, aceasta poate fi o opțiune acceptabilă, mai ales dacă prinzi prețul de discount.

Producător: Bicicleta Pegas
Preț: 7.000 lei, redus la 4.900 lei de Black Friday
Motor electric: Bafang (500W, reprogramat la 250W)
Acumulator: Samsung 48V
Greutate: peste 25 kg

5 COMENTARII

  1. Am achizitionat-o de black friday la pretul de 4.900 de lei la care s-au adaugat cei 80 de lei montajul la un service specializat pt. a nu pierde garantia. Este de culoarea rosu mat.

    Cum pot intra in setarile bicicletei din meniul de pe display ca sa setez ca acceleratia sa mearga si fara sa pedalez (adica in modul full electric)?!!
    La mine nu functioneaza maneta de acceleratie decat daca pedalez. 🙁

    • Bicicleta care accelereaza singura e o versiune mai veche si asta mai noua nu are cea mai mare treapta de viteza este 5 aceasta te ajuta enorm de mult da nu accelereaza singura

  2. buna, am un pegas fat electric.AM SETAT PT MOD ELECTRIC dar am blocat kilometrajul si nr de km.NU ma descurc ma puteti ajuta/?se intrerupe si modul electric dupa 7-8 minute

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here