Anvelope Maxxis Minion DHF/DHRII 27.5×2.80: potrivite pentru biciclete electrice?

0
164
views

Cum anvelopele specifice pentru bicicletele electrice abia acum își fac apariția, Schwalbe numărându-se printre primii care lansează un astfel de set (vezi articolul aici), nu ne rămâne decât să ne descurcăm cu ceea ce avem pe piață sau altfel spus, să acceptăm echiparea de bază cu care vine bicicleta electrică.

Minion DHF cu vârful Păpușa pe fundal.

Mionioanele de la Maxxis sunt însă anvelope devenite între timp legendă, utilizate intens în competițiile de enduro sau downhill, alegerea a mii de rideri când vine vorba de condiții dificile de traseu. Modelul de față este oferit într-o dimensiune mai mare decât cea standard, de 27.5 x 2.80, adică foarte aproape de formatul Plus. Lățimea însă mai mare de 2.8, iar aceasta se apropie de dimensiunea unei anvelope de față de motocicletă pentru enduro. Un avantaj clar atunci când vine vorba de rularea pe teren dificil, căci nu doar amortizează mult din denivelările pronunțate, însă pot rula și la presiune mai joasă, mulându-se astfel pe traseu. Eu le-am utilizat pe o bicicletă electrică de 26 de kg, la o presiune de 1.2 bar. Dacă le faci tubeless, cu siguranță poți rula cu ele și la o presiune mai joasă pentru o aderență sporită. Dar sincer, nu am întâlnit în cei 1.000 de km de exploatare o situație în care să simt nevoie de o presiune mai joasă.

Pe pereții laterali se pot vedea încercările repetate ale pietrelor ascuțite de a penetra materialul. Minion a rămas neclintit.

Secretul rulării la presiune joasă constă într-o construcție foarte solidă, cu pereți laterali puternici. Acolo unde concurenți precum Schwalbe se aleg cu pereții laterali tăiați, Maxxis Minion trece fără probleme. Pe pereții anvelopelor, în fotografiile din articol, se pot vedea cicatricile produse de pietrele ascuțite de pe traseu, fără însă ca acestea să pătrundă în material. Rămân doar urme de suprafață, ceea ce este excelent. Totodată trebuie să laud și durabilitatea acestor anvelope, căci după un rulaj de 1.000 de km în condiții dificile (doar la munte, pe urcări și coborâri zdravene) acestea nu dau vreun semn de îmbătrânire, fiind în acest moment convins că mai pot duce cel puțin încă pe atât.

Profilul anvelopei de față este orientat către viteză de rulare. Nu că ar conta sincer atât de mult pentru un e-bike.

De remarcat este și capacitatea de frânare, pe lângă aderența mare în viraje sau pe cățărările foarte abrupte (mă refer aici la pante de off-road de 30-35%). Singurele momente în care roata de spate a pierdut aderență a fost pe porțiunile de nisip/pietriș fin – pe urcare. Altfel, în condiții de umiditate Maxxis Minion s-au descurcat excelent.

Crampoanele anvelopei de spate sunt dispuse vertical, pentru a săpa în sol atunci când trebuie să urci pe o pantă agresivă.

Referitor la construcția carcasei, aceasta nu are campoane de dimensiuni modeste, ci mai degrabă crampoane de dimensiuni medii pe centru (cele din față amplasate pentru viteză de rulare, iar cele de spate pentru tracțiune maximă) și crampoane de dimensiuni mari pe laterale. Astfel, este lesne de înțeles de ce se pot descurca excelent în orice situație.

Mai groase decât ne spun datele: Maxxis Minion DHR II completează perfect imaginea unui e-bike solid.

Chiar dacă nu reprezintă un set de anvelope specific pentru e-bike-uri, cei de la Maxxis l-au creat poate involuntar, din simplul motiv că pentru aceștia greutatea este ireleventă, contând doar cât de solidă este anvelopa la final. Fiind însă vorba de biciclete electrice, greutatea este mai puțin relevantă, așadar scopul lui Minion – atins. Dacă direști să le achiziționezi, verifică neapărat dacă furca și cadrul bicicletei tale electrice permit instalarea acestor anvelope, dată fiind lățimea mai mare.

Plus: aderență mare, tracțiune și aderență excelente, rulează cu cameră la presiuni mici
Minus: greutate – dar cu îi pasă? – demontaj și montaj dificil (doar cu leviere metalice)
Preț: 280 lei/bucată
Greutate: 1.060 grame (atât pentru DHF cât și pentru DHR)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here